top of page
Search
Writer's pictureAlina Ciobanu Photography

Vreau sa fiu fotograf

Updated: Sep 23

Am stat si m-am gandit foarte bine daca sa scriu postul acesta sau nu si totusi am zis sa incerc sa redau o bucatica din viata mea celor care vor sa asculte.

Ce ciudat e cand oamenii in general nu dau 2 bani pe visele tale si dupa ce vad ca ai reusit, vor sa stie toate detaliile legate de businessul tau pentru ca probabil au impresia ca te scalzi intr-un cazan plin cu bani. Recent cineva mi-a zis ca vede ca imi merge foarte bine si am multi clienti, desi nu interactioneaza cu postarile mele, nu da like, nu am primit nici o incurajare si e persoana care in ultimi 4 ani (sau mai mult daca nu ma insel) nu a mai avut contact cu familia mea desi inainte era prieten cu sotul. Acum ca prin minune eu fac treaba buna si pot sa fac workshop. Am primit multe cereri de acest gen insa nu am voie sa dau mai departe informatii pentru ca am semnat contract cu fetele la care am avut mentoring. Nu este etic ca eu sa iau ideea lor si sa invat pe altii, ca eu sa produc bani de pe urma lor. E pana la urma si vorba de respectul fata de munca depusa de celalalt.

Daca te apuci de fotografie crezand ca banii vin usor te inseli amarnic. Hai sa-ti explic cum a fost drumul meu si stiu sigur ca am multi colegi care se regasesc in ceea ce voi scrie. Chiar daca nu in tot stiu ca poate intr-o oarecare masura. Am inceput cu multe nopti nedormite in care am vrut sa invat cat mai multe despre fotografie. Am avut nenumarate fustrari cand treaba nu mergea cum mi-am planificat si ceva acolo in capusorul meu nu facea click. Nu erau atat de multe informatii cum sunt acum. Am avut nenumarate saptamani pierdute in practica neplatita ca sa-mi dau seama care este de fapt “formula mea magica”. Ce se pliaza si ce nu pentru sufletul meu. Sa pot sa creez chestii pe care sa vi le arat ca apoi sa vad daca va plac. Am avut nenumarate certuri cu al meu pentru ca de multe ori am pus familia pe locul doi, ca eu sa reusesc sa invat cat mai multe. Certuri pentru ca in primii ani el trebuia sa ma intretina pe mine ca eu sa pot sa bag cat mai multi bani in aparatura, background-uri calitative, hainute si alte propuri. Cireasa de pe tort a fost cand mi s-a furat echipamentul si a trebuit sa o iau iar de la capat. Dupa toate acestea am inceput sa merg la workshop-uri si iar banii s-au dus fara numar, timp in care tot el a fost nevoit sa ma intretina. Au fost “prieteni” care au considerat ca daca eu muncesc de acasa, pur si simplu stau degeaba si mi-au mentionat de multe ori ca poate ar fi mai bine sa imi caut un loc de munca unde eu sa fiu angajata si probabil sa mor in ganduri mizere ca cine Doamne m-a pus sa muncesc intr-un loc pe care sa ajung sa-l urasc dar totusi sa fac asta pentru bani. Cel mai fain a fost cand asa zisii prieteni i-au bagat si sotului ideea asta in cap si a inceput iar o perioada tumultuoasa intre noi. Recent i-am zis ca ar trebui sa aprecieze mai mult faptul ca nu stau acasa degeaba. Ar trebui sa se bucure ca eu fac ce imi place, am grija de copii si de casa (curatenie clar, caci daca ma bag la gatit sigur dau foc la casa). Nu multa lume are aceasta posibilitate si trebuie sa-mi acorde incredere pentru ca stiu ca sunt pe drumul cel bun. Am avut perioade in care poate am avut o saptamana plina de munca si perioade in care nu primeam nici macar un mesaj. Saptamani in care ma gandeam cum sa fac sa prind macar o sesiune si ma stresam cand vedeam ca am calendarul gol. Am avut clienti care m-au facut sa ma intreb daca inca mai sunt sanatoasa dupa colaborare si carora le-am recomandat sa mearga la alti fotografi fara sa-mi mai pese de un feedback rau. Clienti care au inteles cu totul gresit procesul in care lucrez si au inceput sa-mi zica practicile altor fotografi desi pe website scrie negru pe alb cum lucrez. 99% din familiile intalnite, spre fericirea mea, au fost cele mai ok persoane pe care am putut sa le cunosc in toata viata mea. Am fost buna pentru majoritatea pana am inceput sa cresc treptat preturile. Cand postam pe grupuri sa vezi cum imi era munca luata la bani marunti si eram intrebata cum de imi permit sa pun pretul ala. Stai si explica la toata lumea ca tu de fapt platesti experienta si nu numai. Lumea te calculeaza la nr sesiuni x costul sesiunii si oaaaau la final se gandesc ca eu fac o gramada de bani. Hai sa amortizam aparatura, sa scadem toate costurile pe care le-am avut ca eu sa pot crea setup-ul respectiv, asigurare, plata catre website, taxe – sa nu uitam ca guvernul isi vrea particica, eu am noroc ca inca nu inchiriez spatiu si nu pot sa scad aici nimic dar ma gandesc sa-mi fac un studio si totusi ceva trebuie sa pun deoparte, telefon, costurile cu produse daca acestea sunt implicate, trebuie sa pun un procent mai departe pentru viitoarele costuri care vor interveni catre afacere si la FINAL sa-mi acord si eu un salar. Aaaa, care salar? Ca de multe ori am preferat sa mai iau o rochie scumpa pentru sesiunile dedicate viitoarelor mamici si nu e doar costul rochiei, HELOOO! Mai adauga si transpot si taxa vamala. Yesss! Rochie noua? Bank account ZERO. Si ca sa ramana intre noi, daca te mai copie si competitia locala si nu vi cu ceva nou pe piata rapid ai imbulinat-o pentru ca oamenii vad aceeasi chestie dar la pret mai mic si nu toata lumea face diferenta intre tine si ceilalti avand in vedere stilul pe care il adopti. Din Aprilie de cand m-am mutat am renovat in continuu, am avut doar o singura sesiune si abia recent m-am apucat de cele mini cu tema de Craciun si totusi sunt persoane care ma vad in mintea lor stand pe saci de bani. Eu recomand sa nu ravnesti la chestii pe care nu le sti. Lumea iti va arat atat cat va dori ca tu sa sti dar adevarata poveste mereu va fi alta. Dupa cum am mentionat eu am ales fotografia pentru ca mi-e drag sa pozez familii. As putea sa o fac gratis? Da! De dimineata pana seara insa nu as putea sa-mi intretin familia. Sunt destul de incapatanata ca sa-mi urmez visele si ceea ce cred ca este chemarea mea. Rabdarea e cea mai importanta si vointa pe care o ai ca sa ajungi unde vrei.


Tu, raspunde sincer, de ce te-ai apuca de fotografie?







210 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


bottom of page